Update, 28 mai 2026, ora 20:50
Poliția Argeș precizează: ”În seara zilei de 27 mai, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală produsă într-un mijloc de transport în comun. La eveniment au intervenit atât polițiști locali, cât și polițiști de ordine publică, femeia în cauză fiind depistată și imobilizată.
Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, o femeie de 28 de ani din Pitești ar fi avut un comportament agresiv, lovind pe conducătorul mijlocului de transport în comun și utilizând un spray iritant-lacrimogen ca urmare a faptului că cel în cauză i-ar fi atras atenția cu privire la comportament.
Totodată, având în vedere că din verificări a rezultat că femeia ar fi avut un comportament similar și într-un alt mijloc de transport în comun, iar astfel evenimentul își avea originea într-o altă locație față de cea în care aceasta a fost depistată, verificările au fost preluate de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, cercetările fiind desfășurate de polițiștii de investigații criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, în cursul nopții de 27 spre 28 mai a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de femeia în cauză.
În cursul zilei de astăzi, 28 mai, femeia a fost prezentată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovație până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei”.
Update, 28 mai 2026, ora 20:30
Femeia, de 28 de ani, din Pitești, care aseară a dat cu spray iritant-lacrimogen într-un autobuz Publitrans a fost astăzi arestată preventiv pentru 30 de zile.
Update, 28 mai 2026, ora 12:30
Cu puțin timp în urmă, societatea Publitrans Pitești a transmis un comunicat de presă cu privire la incidentul de aseară.
”Referitor la incidentul petrecut în seara zilei de 27.05.2026 într-un autobuz aparținând Publitrans 2000 S.A., facem următoarele precizări:
Publitrans 2000 condamnă ferm orice formă de violență și se delimitează categoric de orice comportament agresiv care poate pune în pericol siguranța călătorilor și a personalului din transportul public.
În prezent, incidentul este analizat de instituțiile abilitate, iar cercetările sunt în desfășurare. Din acest motiv, pentru a nu afecta actul de anchetă și pentru a evita formularea unor concluzii premature, societatea nu poate face aprecieri privind circumstanțele exacte ale producerii evenimentului și nu poate furniza informații suplimentare până la finalizarea verificărilor de către organele competente.
Conform informațiilor disponibile până la acest moment, în interiorul autobuzului a existat o situație tensionată generată de un comportament care a afectat siguranța pasagerilor, fiind semnalată inclusiv utilizarea unui spray iritant-lacrimogen. În acest context, conducătorul auto a intervenit cu scopul de a limita riscurile și de a preveni agravarea situației, urmărind protejarea călătorilor aflați în mijlocul de transport. Potrivit datelor preliminare, acesta a avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale.
Precizăm că șoferul nu are atribuții specifice de intervenție în astfel de situații, însă, având în vedere contextul creat în spațiul public reprezentat de mijlocul de transport și riscurile existente pentru pasageri, acesta a acționat în condiții dificile, având ca prioritate siguranța persoanelor aflate în autobuz.
Siguranța călătorilor și a angajaților rămâne o prioritate permanentă pentru Publitrans 2000. În acest sens, societatea colaborează constant cu instituțiile abilitate și desfășoară periodic acțiuni comune cu Poliția Locală și Jandarmeria pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în mijloacele de transport public.
Publitrans 2000 cooperează pe deplin cu autoritățile competente și a pus deja la dispoziția acestora toate informațiile și materialele necesare pentru clarificarea completă a situației”.
Știrea inițială, 27 mai 2026, ora 23:14
Un incident grav a avut loc în această seară în municipiul Pitești într-un autobuz Publitrans.
O femeie ar fi pulverizat cu spray iritant-lacrimogen în autobuz. Atenționat de călători, șoferul autobuzului a oprit în stația din fața Colegiului ”I.C. Brătianu” din Centru și, cu ajutorul unui pasager, a imobilizat-o pe femeie.
Călătorii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns echipaje de polițiști și jandarmi. Femeia (posibil cu afecțiuni medicale) a fost încătușată de oamenii legii și dusă la audieri.
Un echipaj SMURD l-a asistat pe șoferul de la Publitrans, care, în timp ce încerca să o imobilizeze pe femeie, ar fi suferit leziuni ușoare. De asemenea, îngrijiri medicale a primit și femeia, care ar fi fost lovită de șoferul autobuzului.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

