Filarmonica Pitești va organiza în această săptămână nu unul, ci două concerte.

Primul, joi, 25 martie 2021, de la ora 19:00, va fi un concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Alexandru Ionuț Mija, va participa, ca solist, violoncelistul Ștefan Cazacu.

În program: Camille Saint-Saëns – Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în la minor, George Bizet – Simfonia în Do major și Maurice Ravel – Bolero.

Al doilea concert al săptămânii va avea loc vineri, 26 martie, tot de la ora 19:00. Concertul se intitulează La margine de București. Vor concerta grupul Trio Jazz&Pop Pitești, pianistul și compozitorul Mircea Tiberian și interpreta Nadia Trohin.

Cunoscută de publicul larg ca „Fata sihastră”, Nadia Trohin s-a născut în Chișinău și a studiat la Universitatea Națională de Muzică București. Fostă solistă a trupei Millenium și a grupului vocal Jazzapella, Nadia Trohin a început colaborarea cu Mircea Tiberian în 2011, când au înregistrat împreună albumul La margine de București. A colaborat cu nume importante ale jazzului din țară și din străinătate și a participat la festivaluri de profil.

Dintre melodiile care vor fi interpretate vineri pe scena Filarmonicii piteștene amintim La margine de București, Du-mă acasă, măi tramvai și Inimă, nu fi de piatră.

În cazul fiecărui concert în parte, biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești. Prețul unui bilet este de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente fiecărei categorii.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *