Profesorii vor organiza miercuri, 17 mai 2023, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, iar de luni, 22 mai, vor intra în grevă generală. Principala nemulțumire reclamată de liderii sindicali sunt salariile mici din învățământ.
„Facem un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei.
Acolo unde sunt colegi care au spus „nu”, nu au decât să se ocupe de ei, dar grevă înseamnă încetarea lucrului și nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează.
De aceea trebuie să fie părinții alături de noi, să înțeleagă că, dacă ai lor copii vor să aibă un învățământ de calitate, nu se poate ca dascălii să fie în continuare umiliți, nu se poate ca în anul 2023 un profesor debutant să câștige 2.500 de lei”, spun liderii sindicali din învățământ.
Până la această oră, Inspectoratul Școlar Argeș încă nu a avut o reacție cu privire la greva profesorilor.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.