România este astăzi un partener credibil și respectat în NATO, potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță. Dincolo de angajamentul de a aloca până la 5% din PIB pentru apărare, anul acesta România a făcut un pas apreciat la nivel aliat: a început repornirea producției militare în fabricile de profil din țară.
”În contractele semnate în acest an am introdus o condiție esențială, ignorată zeci de ani: cine livrează echipamente pentru Armata Română trebuie să producă, în cea mai mare măsură posibilă, în România.
În acest fel, am început să repornim fabrici din industria națională de apărare și să reconstruim capacitatea de producție de care România are nevoie. Este nu doar o investiție în economie, ci și o investiție în securitatea națională”, argumentează Radu Miruță.
Tehnica militară modernă este esențială pentru capacitatea NATO de descurajare. Dar la fel de importantă este capacitatea de a o produce rapid, de a avea lanțuri de aprovizionare reziliente și o industrie capabilă să răspundă fără întârzieri provocărilor de securitate. ”Aceasta este și direcția susținută de secretarul general al NATO, Mark Rutte. De aceea, în marja Summitului NATO de la Ankara, în cadrul NATO Defence Industry Forum, ne-am concentrat pe consolidarea parteneriatelor, dezvoltarea programelor comune de achiziții și extinderea capacităților de producție în statele aliate.
Forța NATO se măsoară nu doar în efective și echipamente. Se măsoară și în capacitatea de a produce, de a inova și de a livra atunci când situația o cere. România are șansa de a deveni un actor important în această nouă arhitectură industrială de apărare. Depinde de noi să valorificăm această oportunitate și să transformăm industria românească de apărare într-un pilon al securității naționale și al Alianței”, afirmă ministrul Apărării Naționale.
Amintim că, prin programul european de înarmare SAFE, fabrici din industria de armament ca cele din Sadu, Brașov, Cugir, Mediaș, Petrești și București sau șantierul naval Mangalia vor fi revitalizate.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

