Este doliu la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș. Nicolae Duță, șef birou Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (R.U.N.O.S.) la Ambulanța Argeș, a murit astăzi, la vârsta de 48 de ani.
Decesul a survenit în urma unei boli necruțătoare (cancer), cu care Nicolae Duță fusese diagnosticat de medici.
„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens în cadrul SAJ Argeș. Drum lin către îngeri, șef RUNOS, coleg și prieten Nicușor Duță! Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite un coleg de serviciu al defunctului.
Luminița Paul, director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș: „Cuvintele sunt de prisos pentru o pierdere atât de mare. Vei rămâne în gândurile noastre așa cum te-am cunoscut: zâmbind, glumind, gata să ajuți oricând și pe oricine! Drum lin către o lume mai bună, Nicușor! Sincere condoleanțe familiei!”.
„Trupul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii Sf. Cuvioasa Parascheva, Moșoaia Vale, începând cu data de 27.09.2023, ora 08:00”, anunță familia.
Nicolae Duță era căsătorit și avea doi copii.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.