Programată inițial pentru ieri, partida din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal Academica Clinceni – FC Argeș a fost amânată pentru astăzi și s-a încheiat cu un nou eșec pentru piteșteni, a căror supraviețuire în Liga I devine din ce în ce mai problematică.

Gazdele au câștigat cu 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de Andronic în minutul 88.

Din minutul 79, FC Argeș a jucat în inferioritate numerică: Gabi Matei a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault și a fost eliminat.

În următoarea etapă, pe 16 decembrie 2020, de la ora 17:00, piteștenii vor evolua pe teren propriu, în fața lui FC Hermannstadt.

După 13 etape, FC Argeș ocupă locul 16 în clasament, ultimul, cu doar 9 puncte.

Amintim că în etapa precedentă FC Argeș a pierdut acasă cu Dinamo București (aici, amănunte). (Sursă foto: Fotbal Club Argeș Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *