Primarul Elena Lasconi (USR) a hotărât să-și țină audiențele în stradă, pe bulevardul Pardon. O face în semn de protest față de decizia prefectului Radu Perianu (PNL) de a bloca în justiție lucrările de modernizare a bulevardului emblematic al municipiului Câmpulung Muscel.

„Cel mai rău lucru care s-a întâmplat în Câmpulung după falimentul ARO!

În semn de protest împotriva prefectului pentru blocarea lucrărilor pe bulevardul Pardon, toate audiențele le voi ține aici, chiar pe bulevard.

În felul acesta vreau să atrag atenția lumii asupra mârșăviilor politice din Argeș.

Prefectul este de rea credință, minte în numele partidului care l-a cocoțat în funcție. Nu m-ar deranja prea tare minciunile și gargara politică dacă aș fi eu partea vătămată, pentru că știu în ce am intrat și pot să duc. Problema e că suferă o comunitate întreagă și pentru că e vorba de oamenii pe care cu onoare îi reprezint, Protestez! Iar genul acesta de încercări de intimidare mă încurajează și mai mult să merg înainte. Câmpulung merită! România merită!

Luna aceasta urma să se termine lucrările. Prefectul știa. I-am spus personal. S-a grăbit să ne dea în judecată în condițiile în care avea o jumătate de an la dispoziție conform legii. Mai mult, în calitatea sa de prefect este și mediator. Știind că e vorba de un proiect prioritate zero pentru Câmpulung, nu a făcut niciun efort de a pune la aceeași masă părțile implicate.

(…) Și aș vrea să-i amintesc prefectului liberal că unul dintre liberalii adevărați care le-a creat brandul de partid, Gheorghe Brătianu, a murit în închisoare luptând pentru valorile liberale, refuzând să facă compromisuri cu comuniștii. Nu ca acum. Ei semnalizează dreapta, dar au virat-o la stânga, iar rezultatul e România zilelor noastre (…)”, spune primarul Elena Lasconi.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *