O echipă medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic Colentina din București vine în fiecare zi de vineri pentru a efectua operații la Spitalul Orășenesc Mioveni.
Echipa este condusă de conf. univ. dr. Teodor Dan Potecă, șeful Clinicii Chirurgie I de la Spitalul Clinic Colentina.
Din echipă fac parte dr. Nicolae Marian Forminte, dr. Alexandru Emil Iacobescu, dr. Mariana Georgiana Sorică și dr. Ioana Simion (ATI).
Pentru consultații este nevoie de programare la numărul de telefon 0372.791.212.
Recent, această echipă a efectuat cu succes la Spitalul Clinic Colentina o intervenție chirurgicală laparoscopică de mare complexitate, una dintre puținele de acest fel realizate până acum în România.
„Pacientul, în vârstă de 76 de ani, suferea de o afecțiune foarte gravă: ampulom vaterian, tumoră malignă, care poate avea o evoluție foarte agresivă. Carcinomul ampular este o tumoră malignă rară care se dezvoltă la nivelul ampulei vateriene, ultimul centimetru al căii biliare comune, la unirea cu canalul pancreatic și la vărsarea ambelor în duoden.
După investigații ample și minuțioase, esențiale pentru a determina tratamentul adecvat și prognosticul pacientului, echipa de medici a decis că singura opțiune de tratament posibilă este intervenția chirurgicală.
„A fost o asumare calculată”, spune liderul echipei, conf. univ. dr. Teodor Dan Potecă, șeful Clinicii Chirurgie I de la Spitalul Clinic Colentina, pentru că decizia de a-i efectua laparoscopic o duodenopancreatectomie cefalică unui pacient de vârstă înaintată, chiar și fără afecțiuni asociate grave, a fost o adevărată provocare, dar și o dovadă de asumare și profesionalism.
Rezultatul intervenției laparoscopice a fost cel așteptat, pe măsura concentrării și efortului depus de echipa medicală de excepție de la Spitalul Clinic Colentina.
O reușită deplină, pacientul având o evoluție postoperatorie foarte bună, dovadă fiind și faptul că, după nici o săptămână, a fost capabil să se alimenteze normal”, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.