Duminică, 27 martie 2022, o șoferiță a fost înregistrată de radar circulând cu un autoturism Audi cu 132 de km pe oră în localitate, pe raza comunei argeșene Mihăești, pe DN 73.

Polițiștii rutieri din Câmpulung i-au reținut permisul auto în vederea suspendării pentru 120 de zile a dreptului de a conduce și au amendat-o cu 1.305 lei.

Șoferița are 42 de ani și este din Câmpulung Muscel.

Tot ieri, o altă șoferiță, tot din Câmpulung Muscel, de 44 de ani, a fost prinsă de polițiștii din Valea Mare Pravăț conducând băută un autoturism Duster pe drumul județean 734 Voinești (DN 73) – Lerești – Voina.

„Valoarea alcoolemiei în aerul expirat a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al femeii a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, ne informează Biroul de presă al Poliției Argeș. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *