Comuna Bălilești a intrat astăzi în scenariul roșu din punct de vedere epidemiologic. Direcția de Sănătate Publică (DSP) anunță că rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID-19 a ajuns în Bălilești la 3,87/1.000 de locuitori.
Este a doua localitate din Argeș care intră în scenariul roșu de la debutul perioadei în care numărul de îmbolnăviri a crescut din nou în țară și în județ, după comuna Vedea.
Conform sursei citate, Vedea are astăzi o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 7,46/1.000 de locuitori. Aici, explicația pentru situația de la Vedea.
În scenariul galben sunt 14 localități: municipiul Pitești (1,92/1.000 de locuitori – în creștere față de ieri, când a fost 1,88), orașele Mioveni (2,37), Costești (1,68) și Ștefănești (1,67) și comunele Suseni (2,4), Dârmănești (2,32), Dâmbovicioara (2,22), Mărăcineni (2,18), Bradu (2,13 – în creștere față de ieri, când a fost 1,68), Corbi (2,03), Brăduleț (1,79), Uda (1,72), Budeasa (1,68) și Leordeni (tot 1,68/1.000 de locuitori).
Vestea bună este că municipiul Câmpulung Muscel a revenit în scenariul verde, rata de incidență coborând de la 1,56 ieri la 1,44/1.000 de locuitori astăzi.
Harta actualizată cu scenariul epidemiologic în care se află fiecare localitate din Argeș poate fi consultată AICI.
La nivelul întregului județ Argeș, rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID-19 a crescut ușor, la 1,30/1.000 de locuitori, de la 1,29 ieri, potrivit Direcției de Sănătate Publică.
-scenariul verde: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile este de sub 1,5/1.000 de locuitori;
-scenariul galben: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori;
-scenariul roșu: incidența cazurilor de infectare cumulată în ultimele 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori.
Bilanțul COVID al ultimelor 24 de ore în Argeș
-pacienți internați în spitale: 292 (ieri 279);
-pacienți internați la ATI: 39 (ieri 39);
-cazuri noi de infectare: 77 (ieri 90);
-pacienți decedați: 1 (de la începutul pandemiei, 668) – bărbat, 77 de ani, cu comorbidități (diabet zaharat tip II, obezitate și cardiopatie ischemică cronică);
-număr de teste RT-PCR efectuate în spitalele publice: 99;
-număr de teste rapide (antigen) efectuate în spitalele publice: 208;
-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu prima doză: 699;
-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (rapel): 204.