Update, ora 11:20

Consiliul Județean, sub autoritatea căruia se află Serviciul Public Salvamont, a transmis un mesaj: „Conducerea Consiliului Județean Argeș deplânge dispariția prematură a colegului salvamontist Mircea Geantă, singurul voluntar din cadrul Salvamont Curtea de Argeș. (…) A lăsat în urmă o mamă și o fiică de 14 ani, cele care în fiecare zi îi duceau grija îndeplinirii misiunilor pe munte.

Era voluntar de 25 de ani în slujba muntelui. Pasiunea pentru sport și natură l-au determinat să participe și la competițiile de alergare montane, o activitate pe care o desfășura cu plăcere pe lângă cea de inginer topometrist. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Știrea inițială, ora 10:40

Salvamontistul Mircea Geantă a murit în această dimineață, într-un accident de circulație pe autostrada A1 București-Pitești. Avea 45 de ani.

„Dumnezeu să-l ierte pe colegul nostru Geantă Mircea, care azi dimineață, la doar 45 de ani, a murit pe autostradă, într-un groaznic accident. Era oprit pe banda de urgență, însă un autocamion i-a spulberat. Așa e firul vieții când e dat să se termine, nu pe vârf de munte, nu acasă la bătrânețe, nu de boală, ci dintr-o neatenție a altui om.

Suntem cu sufletul aproape de familie și iată, iarăși, cum e viața și cât de scump e un moment de neatenție! Drum lin, Mircea! Dumnezeu să te aibă în grija lui!”, transmite Salvamont Argeș.

Mircea Geantă făcea parte din echipa Centrului Salvamont Curtea de Argeș.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul, pe care Centrul l-a anunțat public la ora 06:20, s-a produs la kilometrul 40 al autostrăzii A1, pe sensul către Pitești, în apropierea localității Căscioarele, din județul Giurgiu. Un autocamion de transport marfă a intrat în trei autovehicule (două autoturisme și un camion apicol) staționate pe banda de urgență. Șoferul unuia dintre autoturisme era salvamontistul Mircea Geantă. La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare.

În același accident o altă persoană a fost grav rănită, fiind transportată la spital. Sursa citată nu precizează circumstanțele în care șoferul vinovat a pierdut controlul asupra volanului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *