Astăzi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a unei persoane imediat după ce aceasta le-a remis 1.000 de euro, cu titlu de mită, unor polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

În fapt, ieri, 9 iunie 2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, reclamând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani le-a promis o sumă de bani pentru a-i determina să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Pe parcursul cercetărilor, bărbatul le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se „înțeleagă”, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal în schimbul unei sume de bani. Polițiștii de la IPJ Argeș l-au denunțat la Serviciul Județean Anticorupție, care a organizat flagrantul.

Individul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, fiind anchetat pentru dare de mită. Procurorul de caz a emis o ordonanță de reținere față de acesta pentru o perioadă de 24 de ore.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *