Update
Generalul Gheorghiță Vlad a reacționat pe Facebook: ”Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.
Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național.
Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor.
Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor.
Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.
În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru.
Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala”.
Știrea inițială
DNA face precizări oficiale cu privire la motivul pentru care șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, este suspect într-un dosar penal de corupție.
”La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari i-au adus la cunoștință generalului Vlad Gheorghiță, șef al Statului Major al Apărării din MApN, calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
(…) În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul MApN, prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în MApN.
Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă – pe locurile de la buget suplimentate.
Prin această modalitate ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale prin afectarea relațiilor instituționale și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați prin promovarea acestora de pe locurile cu taxă – pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare un număr de 3 candidați să fie încadrați pe posturi de ofițer la Ministerul Apărării Naționale.
Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale”.
Potrivit G4Media, ”în speță ar fi fost ajutate două fete de generali, a lui Mihai Șomordolea, fost secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, și a generalului Anicescu, pentru ca aceasta să avanseze în grad, fiind medic militar” – AICI DETALII.
Generalul Gheorghiță Vlad a fost învestit ca șef al Statului Major al Apărării pe 30 noiembrie 2023. Este veteran al teatrului de operații din Irak. În 2007 a îndeplinit o misiune în Comandamentul Multinațional al Forței.
Născut pe 7 septembrie 1969 în București, Gheorghiță Vlad este căsătorit și are doi copii.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

