Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând din 25 aprilie 2023, a inculpatului Dinu-Octavian Nicolescu pentru trafic de influență. La data faptei, Nicolescu era director economic în Ministerul Mediului, iar în prezent este director la Autoritatea Vamală Română.

DNA informează: „În luna aprilie 2020 inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, în calitatea menționată mai sus (n.r. – director economic în Ministerul Mediului), printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de faceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 de lei pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și că i-ar determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 5.699.189 de lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu.

În contextul menționat mai sus, pe 13 și 14 aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, prin același intermediar, ar fi primit în două tranșe (500.000 de lei și 495.000 de lei) suma totală de 995.000 de lei.

Precizăm că presupusul „litigiu” pe care societatea omului de afaceri îl avea cu Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost „rezolvat” până în prezent”.

Inculpatul va fi prezentat astăzi Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *