Demisie la Primăria Pitești. Adrian Oprescu a demisionat din funcția de șef al Serviciului de Dezvoltare și Managementul Proiectelor din Primăria Pitești, Serviciul care se ocupă și cu derularea proiectelor cu fonduri europene.
Demisia a survenit la cererea primarului Cristian Gentea, care s-a arătat nemulțumit de activitatea acestuia.
Cu puțin timp în urmă, în conferință de presă, Gentea a anunțat că în locul lui Adrian Oprescu la șefia Serviciului de Dezvoltare și Managementul Proiectelor o va numi, luni, 19 iulie, pentru o perioadă de șase luni, pe Raluca Daniela Marin. În prezent, aceasta este consilier în Primărie, la Serviciul a cărui conducere urmează să o preia la începutul săptămânii viitoare.