A doua Centură a orașului Mioveni va fi finanțată prin Programul „Anghel Saligny”. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat finanțarea proiectului de realizare a Centurii de Nord a orașului Mioveni, suma alocată de la bugetul de stat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” fiind de 25.000.000 de lei.

„Următorul pas este încheierea contractului de finanţare multianual între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi orașul Mioveni, pe o perioadă de maximum 5 ani”, anunță primarul Mioveniului, Ion Georgescu.

Conform proiectului, viitoarea Centură va fi încadrată în categoria drumurilor naționale. Va avea două benzi (7 metri lățime) și o lungime de 4,1 km.

Din punct de vedere tehnic, proiectul prevede construirea unui pod principal și a altor trei poduri secundare, o trecere peste linia de cale ferată, o bandă pentru bicicliști în dreapta căii de rulare și un trotuar pietonal în stânga.

„Prin construirea variantei ocolitoare se vor crea legături eficiente cu drumurile naționale DN 73 și DN 73D, precum și o serie de beneficii pe plan local, precum devierea unei părți importante a traficului greu din oraș, realizarea unei variante de acces facil la zonele agricole și realizarea unei benzi speciale pentru bicicliști”, precizează Ion Georgescu.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *