60.000 de teste rapide pe bază de salivă destinate testării în școli pentru depistarea Covid-19 vor ajunge în județul Argeș la noapte (12 spre 13 decembrie).

Testele vor fi distribuite începând de mâine dimineață, de la ora 09:00, de la Inspectoratul Școlar către reprezentanții unităților de învățâmânt din Argeș.

„Ziua în care va fi făcută testarea va fi decisă ulterior și transmisă părinților – acolo unde testarea se face acasă sau cabinetelor școlare – acolo unde s-a optat pentru testare la unitatea de învățământ”, precizează prefectul Radu Perianu.

În județul Argeș mai există un stoc de 45.600 de teste, spune prefectul.

Precizăm că în învățământul preuniversitar din județul Argeș învață 88.550 de elevi.

GCS: Testarea în școli nu a fost suspendată

În ciuda haosului de zilele trecute, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis astăzi că testarea elevilor pentru Covid-19 cu ajutorul testelor rapide pe bază de salivă nu a fost suspendată. Invocând, însă, întârzierea în livrarea materialelor din partea furnizorilor, Grupul anunță că pentru săptămâna 13-17 decembrie vor fi schimbate zilele de testare: marți și vineri, în loc de luni și joi.

„Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri, în loc de zilele de luni și joi”, informează Grupul de Comunicare Strategică într-un comunicat de presă.

„Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Această testare se va face de două ori pe săptămână, luni și joi sau marți și vineri, în funcție de disponibilitatea testelor”, adaugă sursa citată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *