Județul Argeș a primit doar 15.300.000 de lei din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului Cîțu, în condițiile în care ceruse, prin Instituția Prefectului, 100.000.000 de lei.
Primăria Câmpulung Muscel, condusă de Elena Lasconi (USR), nu a primit niciun leu. Nici Primăriei Pitești, condusă de Cristian Gentea (PSD), nu i s-au alocat bani.
Cea mai mare sumă a fost alocată comunei Hârtiești, 1.000.000 de lei. Primar în Hârtiești este Ștefan Ion Cosmin (PNL – tabăra Cîțu).
Localitățile din Argeș care primesc bani din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului – sumele sunt în mii de lei (click pe imagini pentru vizualizare):
Banii sunt pentru plata unor cheltuieli curente la primării, cofinanțarea unor proiecte cu bani europeni sau de la stat și pentru plata drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap și a indemnizațiilor lunare pentru persoanele cu handicap grav.