Update, ora 15:30

Bărbatul înjunghiat, care era din Curtea de Argeș, a murit la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Încadrarea juridică va fi schimbată din tentativă de omor, în omor.

Precizăm că cei doi suspecți sunt soț și soție, el din București, iar ea dintr-o localitate din județul Caraș-Severin. Cel mai probabil, vor fi reținuți pentru 24 de ore.

Update, ora 14:15

În cazul tentativei de omor a fost reținut și un bărbat, proxenetul. A fost înregistrat dosar penal pentru tentativă de omor, cercetările fiind desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Știrea inițială, ora 13:00

Cu puțin timp în urmă, o femeie, de 22 de ani, a înjunghiat un bărbat, de 50 de ani. Incidentul a avut loc la un bloc de locuințe de pe strada Traian din Pitești.

Biroul de presă al Poliției Argeș informează: „În ziua de 22 august anul curent, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o posibilă stare conflictuală la un bloc de locuințe de pe raza municipiului Pitești.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, constatând că un bărbat de aproximativ 50 de ani ar fi suferit leziuni, posibil provocate cu un obiect tăietor-înțepător, acesta fiind în stare de inconștiență.

De asemenea, la fața locului a fost identificată și o femeie de 22 de ani, bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia polițiștilor.

La acest moment, bărbatului i se acordă îngrijiri medicale.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”.

Potrivit primelor informații, femeia ar fi prostituată și l-ar fi înjunghiat pe bărbat după ce nu s-ar fi înțeles cu acesta cu privire la suma de bani pentru serviciile sexuale prestate.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *