Update, ora 20:00

Copilul a fost găsit. ”Minorul a fost depistat de polițiști, pe raza orașului Costești. Din primele verificări a rezultat că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, informează IPJ Argeș.

Știrea inițială, ora 19:00

IPJ Argeș transmite: ”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni desfășoară cercetări în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a minorului Marian Gabriel Velea, de 14 ani, care a plecat de la domiciliul său din comuna Priboieni astăzi de dimineață, dar nu a revenit acasă după terminarea cursurilor, la ora 14:00.

Din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că minorul nu a mai avut plecări voluntare.

Datele minorului au fost transmise unităților de poliție, dar și altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor.

Semnalmente: 1.55 m înălțime, aproximativ 58 de kg, ochi verzi, păr șaten, tuns scurt. Vestimentația la momentul plecării: geacă neagră cu glugă galbenă, pantaloni de trening negri, adidași negri și fes negru. La momentul plecării avea asupra sa un ghiozdan cu model de camuflaj negru cu albastru.

Persoanele care pot oferi informații despre minor sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Topoloveni, la telefon 0248.666.550”.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *