Update, ora 15:30 

Instituția Prefectului ne-a comunicat pe adresa redacției: „Prefectul Emanuel Soare a anunțat formarea unei comisii mixte, până la sfârșitul săptămânii, pentru verificarea activității școlilor de șoferi și a examinatorilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor. În acest sens, astăzi a avut loc, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire între prefectul Emanuel Soare, subprefectul Andrei Ciungu și șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Mihai Neagoe, directorul ARR Argeș, Florin Ciuleanu, directorul RAR Argeș, Adrian Ionică, și Vasile Chiroiu din partea ISCTR, în cadrul Comisiei pentru siguranța circulației.

Pentru că procentul de promovare la susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere este mic în Argeș (sub 30%) în comparație cu alte județe, prefectul a solicitat verificarea modului în care sunt pregătiți candidații, dar și dacă sunt examinați corect, pe criterii obiective.

Subiectul permiselor este unul fierbinte, care trebuie să-și găsească rezolvarea. Rata de promovare în Argeș la examenul pentru obținerea permisului de conducere este mult sub media națională. Unii examinatori au o rată de promovare foarte mică și vrem să vedem care sunt motivele. Prin ordin al prefectului, vom face o comisie mixtă să verificăm cum își fac datoria școlile de șoferi. În paralel, examinatorii vor fi monitorizați și instruiți pentru a exista o abordare unitară, să se elimine orice fel de subiectivism. Avem în vedere și un schimb de experiență cu alte județe, să scurtăm cât mai mult perioada dintre proba teoretică și cea practică, a declarat prefectul Emanuel Soare”.

Știrea inițială, ora 11:50 

Școlile de șoferi din județul Argeș vor fi controlate în perioada următoare. Anunțul a fost făcut de prefectul Emanuel Soare, într-o conferință de presă pe care o susține la această oră la sediul Instituției Prefectului.

„Astăzi, în Comisia de siguranță rutieră, am stabilit că se va forma o comisie mixtă cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în acest sens, care vor începe în perioada următoare o activitate de verificare a școlilor de șoferi, a activității care se desfășoară la sediul școlilor de șoferi. Vor verifica modul în care se desfășoară proba practică și proba de examen.

Va fi, prin ordin de prefect, o comisie mixtă cu reprezentanții acestor instituții, care în următoarele 60 de zile vor realiza un calendar, un plan și vom verifica modul în care școlile de șoferi își realizează activitatea practică, astfel încât să ne asigurăm că la proba teoretică și la proba practică se prezintă doar elevii care au parcurs toate etapele legale de pregătire și că vor intra în examinare doar aceia care sunt pregătiți și respectă legislația în vigoare. Vrem să vedem care este nivelul de pregătire și cum își fac datoria școlile de șoferi”, a anunțat prefectul Emanuel Soare.

„De asemenea, facem o analiză la nivelul acestei comisii și al Instituției Prefectului a activității pe care examinatorii auto o derulează. Am constatat că rata de promovare la proba practică este în județul Argeș mult sub media națională și vrem să verificăm care sunt motivele”, a adăugat prefectul. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Un comentariu

  1. lica

    2-02-2021, 14:15 la 14:15

    CE NU VA E CLAR TOVARASE PREFECT,POTI SA INVETI DE NOTA 11 CA POLITAII TE PICA CA SA COTIZEZI LA BUGETUL PARALEL,NU DAI COTIZATIA TE PICA SI DE ESTI ASUL ASILOR.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *