
Cu puțin timp în urmă, municipalitatea a anunțat programul Zilelor Piteștiului:
9-11 mai – Tulip Jazz Festival, ediţia I (vineri în Sala Simfonia a Filarmonicii, iar sâmbătă și duminică la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Parcul Ștrand).
17-18 mai – Campionatul Național de dans sportiv „Dansul Florilor”, ediția a 37-a (Sala Polivalentă);
20 mai 2025 – 637 de ani de la prima atestare documentară a Piteștiului:
-ședinţă festivă a Consiliului Local Piteşti;
-conferirea titlului de cetăţean de onoare ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului;
-premierea câștigătorilor concursului „Cea mai frumoasă şi cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti”, ediţia a XIII-a.
21 mai 2025 – sărbătoarea patronilor spirituali ai Piteștiului:
-slujbă religioasă specială (Sfânta Liturghie și Te Deum) la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
22 mai 2025 – concert aniversar „18 ani Filarmonica Piteşti” (în Sala Simfonia a Filarmonicii). Dirijor – Tiberiu Dragoș Oprea, invitați – Maia Morgenstern, Tudor Istodor și corul „Novis”.
23 mai 2025 – în Parcul Lunca Argeşului, pe scena în aer liber:
-ora 19:00 – concert aniversar al Filarmonicii Pitești. Dirijor – Tiberiu Dragoș Oprea, tenori – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermesanu, soprană – Ștefania Dumitrache, nai – Mădălina Lupu.
23-25 mai 2025 – Festivalul internaţional ”Literatura în stradă”-FILSTREET, ediția a III-a – lectură în stradă, microrecitaluri, gală festivă (în zona centrală din fața Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”).
23-25 mai – Openul Internațional de Șah al Municipiului Pitești 2025 (la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”).
24 mai – PiteştiFest (în Parcul Lunca Argeşului):
Orele 18:00 – 22:00 – Legenda rockului românesc, trupa Iris, va concerta pe scena în aer liber, după un show al formației „Direcția 5”, într-un spectacol deschis de Edi Ivaşcu Band.
25 mai – PiteştiFest (în Parcul Lunca Argeşului):
Orele 12:00 – 19:00 – spectacole de muzică și dans (folclor).
25 mai 2025 – Pitești Half Marathon, ediția a VI-a.
30-31 mai – Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii „Golden Tulip”, ediția a IX-a.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.