O informare și un cod galben au fost emise în urmă cu puțin timp de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Codul galben vizează și partea de nord a județului Argeș.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și precipitații mixte în zona de munte. Interval de valabilitate: 30 octombrie, ora 13:00 – 01 noiembrie 2020, ora 16:00.

În nordul, centrul, estul și sud-estul țării temporar va ploua, iar la munte și posibil în Subcarpații Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte. Local, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp.

Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă îndeosebi în sud-vest, iar duminică (01 noiembrie) în est și sud-est, în general cu viteze de 50…60 km/h. În zona de munte rafalele vor depăși temporar 60….80 km/h.

În jumătatea estică a teritoriului vremea va deveni rece pentru această perioadă.

COD GALBEN

Fenomene vizate: intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona înaltă. Interval de valabilitate: 31 octombrie, ora 02:00 – 31 octombrie, ora 20:00.

În intervalul de timp menționat, în jumătatea de nord a Carpaților Orientali și în zona înaltă a Carpaților Meridionali temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

În cursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), la peste 1.700 de metri, în special în grupele vestice ale Carpaților Meridionali vor fi rafale cu viteze mai mari de 100…110 km/h, viscolind ninsoarea.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *