Astăzi a fost afișat rezultatul final al concursului pentru ocuparea funcției de manager al Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești:

Concursul a fost câștigat de Felix Goldbach (lector universitar doctor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște), care s-a impus în fața contracandidatului său, George Diaconescu (șef al secției de estradă de la „Davila”).

O eventuală contestație poate fi depusă în următoarele două zile. Dacă rezultatul nu va fi contestat sau dacă o eventuală contestație va fi respinsă, viitorul nou manager al teatrului piteștean va fi Felix Goldbach.

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și doctor în muzică, Goldbach (44 de ani, necăsătorit) este cadru didactic titular – profesor de clarinet – la Facultatea de Științe și Arte (Departamentul de Arte) a universității târgoviștene și manager general al asociației culturale Gold Music. În perioada 2015-2019 a fost inspector școlar în București (inspector școlar pentru minorități, apoi inspector școlar pentru învățământul particular și alternative educaționale și ulterior inspector școlar pentru monitorizarea accesului la educație). Are lucrări publicate sau în curs de apariție în domeniul muzical.

Felix Goldbach ar urma să îi ia locul actorului Constantin Cotimanis, care ocupă interimar funcția de manager al Teatrului „Davila”. Cotimanis a fost eliminat din concurs în urma primei probe (aici subiectul pe larg). Concursul a fost organizat de Consiliul Județean Argeș.

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *