Pentru introducerea în sistemul său informatic a măsurilor de compensare/plafonare a prețurilor (măsuri valabile din această lună, conform legii 259/2021), CEZ Vânzare oprește temporar facturarea serviciilor de energie electrică și gaze naturale.

Clienții CEZ Vânzare vizați de aceste măsuri vor primi facturile la valorile compensate și la prețurile plafonate.

„Implementarea acestor modificări impune suspendarea temporară a facturării, pentru a fi efectuate modificările tehnice necesare în sistemul de facturare.

Facturile CEZ Vânzare își vor păstra aceleași termene de scadență agreate în contract (ca număr de zile de la data emiterii).

Formatul facturii CEZ Vânzare va fi optimizat, acolo unde este cazul, cu informații despre tipul și valoarea compensației în care se încadrează clienții, în conformitate cu legislația în vigoare”, informează CEZ Vânzare într-un comunicat trimis pe adresa Pitești 24.

În aceste condiții, clienții casnici CEZ Vânzare pot primi facturile aferente lunii noiembrie mai târziu decât în mod obișnuit. Intervalul de emitere mai scurt între facturile emise în lunile noiembrie și decembrie nu va afecta datele de scadență ale acestora. După această primă factură primită cu întârziere, procesul de facturare își va relua cursul normal, respectând termenele de emitere programate, precizează sursa citată.

„Echipa tehnică CEZ Vânzare depune toate eforturile pentru setarea într-un timp cât mai scurt a procesului de emitere a facturilor cu valori compensate sau plafonate. Procesul depinde în mare măsură de modul în care legea 259/2021 va fi aplicată”, adaugă CEZ Vânzare.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Un comentariu

  1. Valeriu DRAGOMIRESCU

    11-11-2021, 18:59 la 18:59

    Transmiterea indexului pentru EE(Energie Electrică) se face în zona mea între 7 și 11 ale fiecărei luni.Întrebare:Ce va factura CEZ de la 01 nov până la 11 nov?Consumul din această perioadă intră sub incidența Legii 259/2021 deci tariful pe kwh va fi plafonat dar cum știe cez consumul meu între 01 și 11 nov 2021?! Sper să nu vină cu ”estimări din burtă”! Dacă știe cineva care e regula,mulțumesc pentru luminare(aceeași situație va fi în toate cele 5 luni de aplicare a legii 259/2021).

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *