De la începutul acestui an și până în prezent, jandarmii argeșeni au sancționat 41 de cetățeni care au apelat nejustificat numărul unic de urgență 112, cu amenzi în valoare totală de 128.000 lei.

Cel mai recent apel de acest gen a fost înregistrat miercuri, 19 august 2026: un bărbat din comuna Mălureni a sunat la 112 pentru a reclama că vecinii săi nu îi permit… să ia apă din fântâna lor. A primit o amendă de 4.000 de lei.

Jandarmeria Argeș reamintește că numărul unic de urgență 112 trebuie folosit exclusiv pentru situații reale, în care este necesară intervenția imediată a structurilor specializate.

”Apelarea responsabilă a numărului 112 contribuie la intervenția rapidă a echipajelor de poliție, jandarmerie, pompieri sau ambulanță în situațiile în care viața, integritatea corporală, proprietatea ori siguranța persoanelor sunt puse în pericol. Nu utilizați numărul 112 pentru:

-solicitări care nu reprezintă urgențe;

-informații generale sau sesizări care pot fi transmise prin alte mijloace;

-glume, farse sau apeluri false;

-verificarea funcționării serviciului”, transmite Jandarmeria Argeș. (Foto: Arhivă – cu caracter ilustrativ)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *