Intervenție comună a autorităților locale din Pitești într-un caz grav de acumulare de deșeuri într-o garsonieră de pe strada Traian.

Poliția Locală Pitești, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială (DAS) și Administrația Domeniului Public (ADP), a desfășurat astăzi o acțiune de urgență la un bloc de garsoniere situat pe strada Traian, pentru a remedia o situație de risc epidemiologic major semnalată de vecini.

Intervenția a avut loc în urma unei sesizări oficiale transmise de asociația de proprietari a imobilului. Locatarii reclamau faptul că un bărbat care locuiește într-o garsonieră de la parterul blocului a depozitat în interiorul locuinței sale sute de kilograme de deșeuri. Din cauza acumulării masive de gunoaie, mirosul devenise insuportabil pe scara blocului, existând un risc iminent de focar de infecție și îmbolnăvire pentru întreaga comunitate.

La fața locului, echipele de intervenție l-au găsit pe proprietar la domiciliu. În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții autorităților, acesta și-a dat acordul scris pentru ca echipele edilitare să pătrundă în locuință și să demareze procesul de salubrizare.

Personalul Administrației Domeniului Public (ADP) Pitești a intervenit imediat pentru evacuarea sutelor de kilograme de deșeuri și pentru dezinfectarea spațiului.

Având în vedere natura faptei sale, proprietarul garsonierei a fost preluat cu sprijinul echipajelor și condus la Secția de Psihiatrie din Pitești, unde a fost supus unei consultații de specialitate și unde va primi îngrijirile necesare.

”Siguranța și sănătatea publică a piteștenilor sunt prioritare. Mulțumim asociației de proprietari pentru spiritul civic și implicare. Prin această acțiune rapidă și coordonată nu doar că am eliminat un focar de infecție din comunitate, dar am reușit să oferim și ajutor medical specializat unei persoane aflate într-o evidentă stare de vulnerabilitate”, declară reprezentanții municipalității.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *