Președintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat astăzi, de la tribuna Parlamentului, că în forma lor actuală noile Legi ale Educației consfințesc promovarea mediocrității, celebrarea plagiatului și a imposturii în educație și eșecul total al proiectului România Educată.

„După nouă ani de președinție a domnului Klaus Werner Iohannis, atât s-a putut. Un pachet de legi care, în loc să îmbunătățească și să ducă școala românească într-o direcție modernă, e mai rău decât ce avem acum. O națiune fără o educație puternică înseamnă o națiune fără un viitor prosper. Tot ce ați construit în acești ani de politică merge în direcția contrară: promovarea mediocrității, celebrarea plagiatului, a imposturii în educație, conectarea politică până în măduva sistemului de educație”, a spus Cătălin Drulă de la tribuna Camerei Deputaților.

Drulă a criticat dur coaliția PSD-PNL pentru că le dă salarii de zeci de mii de euro specialilor de la ANCOM sau ANRE, în timp ce profesorii sunt plătiți cu 2.400 de lei: „Nu există în cele două legi nicio garanție pentru salarizarea profesorilor. Un salariu al unui debutant este la 2.400 de lei. (…) Premierul Ciucă ia 18.000 de lei pensie specială, încă nu știu câte zeci de mii de lei pentru că e premier și, în același timp, un profesor ia 2.400 de lei. Specialii cu pensii de zeci de mii de lei, domnul Zgonea cu 11.000 de euro la ANCOM, iar un profesor trebuie să lucreze pe 2.400 de lei și să facă treabă”.

Liderul opoziției a criticat și perpetuarea sistemului de meditații prin noile Legi ale Educației: „Prin aceste legi se perpetuează și se stimulează sistemul de meditații. Acest sistem atât de toxic lovește cel mai rău în cei mai vulnerabili din societate. Cum face asta un partid care pretinde că e social-democrat? Asta e ideologia aceea în care ar trebui să țineți cu cei vulnerabili, ar trebui să țineți cu cei care nu au posibilitatea să dea acești bani pentru meditații”.

Cătălin Drulă a amintit că USR a depus sute de amendamente la cele două proiecte de legi prin care să fie adoptate măsuri concrete pentru o școală modernă în România, dar toate au fost respinse: „Am propus un proiect modern pentru școala românească, la care să ajungem treptat până în 2030. Școală de la 08:00 la 17:00, în care copilul are o masă caldă, în care părinții pot să își vadă de serviciu și copiii să își facă și lecțiile la școală, să rămână într-un sistem modern, așa cum este și în Europa, și a fost respinsă”.

Nu în ultimul rând, președintele USR a atacat subiectul politicienilor plagiatori care sunt salvați prin noile Legi ale Educației: „Problema plagiatelor este o plagă adâncă. Vine exact din această impostură a clasei politice care nu a făcut școala la timpul ei. Există oameni celebri în lumea asta care nu au facultate și care au înființat mari firme. Ați fi putut să rămâneți fără școală la vremea ei, dar v-au trebuit galoanele universitare ca să vă justificați impostura. V-au trebuit doctorate plagiate.

Premierul României are doctorat plagiat. Explicați-mi, doamna ministru a Educației, doamna fost consilier prezidențial: cum e posibil într-un stat care vrea să fie modern și democratic să nu avem un răspuns oficial al unei instituții, după un an de zile, dacă și-a plagiat sau nu acel doctorat? (…) Cum e posibil să aveți un ministru de Interne cu plagiat dovedit?

Această lege conține prevederi care continuă baronizarea universităților, baroni ca Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației cu plagiat, și îi apără pe plagiatori. Este o rușine pentru această clasă politică, pentru PNL, pentru PSD și mai ales pentru președintele vostru, pentru Klaus Werner Iohannis, că acesta este rezultatul unui proiect pe care l-a declarat esențial pentru mandatul său. Ar trebui să vă căutați un pic în suflet, să vă gândiți că fără educație nu există un viitor pentru țara asta și să votați așa cum o vom face și noi: împotriva acestor legi”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *