Azi noapte, în jurul orei 01:00, pompierii au fost alertați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu într-o gospodărie din comuna argeșeană Dragoslavele. La fața locului s-a constatat că incendiul cuprinsese o casă și anexele din gospodărie.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă ale ISU Argeș și cu încă o autospecială de stingere a SVSU Rucăr, iar pentru asigurarea primului ajutor calificat, cu un echipaj SMURD.
Familia care locuia în casa respectivă a ieșit la timp din imobil, nefiind victime.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, precizează ISU Argeș.
Intervenția pompierilor a durat aproximativ patru ore și jumătate.