Jandarmeria are recomandări pentru cei care aleg să petreacă în natură ziua de 1 Mai.

„Pentru ziua de 1 Mai le recomandăm cetățenilor care aleg să petreacă în mijlocul naturii să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonelor destinate pentru activităţile de picnic, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special destinate şi să îl supravegheze în permanenţă, să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat și să nu arunce ţigări sau chibrituri”, transmite maiorul Flavius Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeș.

De asemenea, Jandarmeria are o recomandare și pentru cei care vor ajunge de 1 Mai în zona montană a județului: „Urșii deja au început să își facă apariția în zonele populate. Vreau să transmit populației să apeleze de urgență numărul 112 dacă sesizează prezența unor urși, iar oamenii să nu încerce singuri să îndepărteze animalul sălbatic. Pentru cei care tranzitează Transfăgărășanul, le transmitem ca sub nicio formă să nu se apropie de urși, să nu îi hrănească și să nu îi fotografieze. Ursul este animal sălbatic, are un comportament imprevizibil și poate ataca în orice moment”.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *