Producătorul GEKA recheamă preventiv produsul „Culinea Nuggets cu pui 500 g” cu termen de valabilitate 6 februarie 2025, din lotul cu numărul ED06.02.2024 049502204849, comercializat în magazinele Lidl, inclusiv din județul Argeș. Motivul: posibila prezență în produs a bacteriei salmonella.
Salmonella poate declanșa boli gastrointestinale severe. La anumite grupuri de persoane (tineri, bătrâni, gravide, imunodeprimate) poate provoca simptome grave.
Prin urmare, clienții nu trebuie să consume sub nicio formă produsul afectat.
„Din motive ce țin de siguranța consumatorului, producătorul GEKA și Lidl România au reacționat fără întârziere și au retras acest produs de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită, chiar și fără prezentarea bonului fiscal”, informează Lidl România într-un anunț publicat cu puțin timp în urmă.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.