Polițiștii Secției 1 din Pitești au finalizat cercetările în trei dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului. În toate cele trei cazuri, șoferii aveau o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, limita dincolo de care fapta nu mai este socotită contravenție, ci infracțiune.

Primul dosar este pe numele unui șofer, în vârstă de 60 de ani, din localitatea teleormăneană Ciolănești, prins băut de polițiști la volanul unui autoturism pe 7 iunie 2020, în jurul orei 19:00, în zona Podul Viilor.

Un al doilea dosar similar îl are ca subiect pe un cetățean turc, de 40 de ani. Polițiștii rutieri l-au oprit în trafic pe strada Costache Negri în noaptea de 23 spre 24 decembrie 2020, în jurul orei 04:00. Conducea în stare de ebrietate un autoturism.

Tot un autoturism conducea bărbatul pe numele căruia polițiștii de la Secția 1 au deschis și acum finalizat un al treilea dosar penal pentru condus sub influența alcoolului. În vârstă de 52 de ani, din Pitești, șoferul a fost depistat de polițiști pe strada Armand Călinescu, în noaptea de 5 spre 6 februarie anul acesta.

Toate cele trei dosare penale au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de trimitere în judecată. Tipul de infracțiune pentru care vor fi judecați cei trei șoferi este pedepsită de lege cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă penală. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *