Astăzi, în prezența lui Cătălin Șomode, director general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, Direcție de care aparține și județul Argeș, au început lucrările de reabilitare a DN 73D (bulevardul Dacia) în Mioveni. Este una dintre cele mai așteptate și mai solicitate investiții la nivelul acestui oraș.

Practic, va fi asfaltat și ultimul tronson, de circa 5 km, din totalul de 10 km cât măsoară cea mai importantă arteră rutieră a Mioveniului.

Lucrările se vor întinde, etapizat, de la calea ferată din Colibași până la Podul Getica, spre Valea Stânii, exceptând zona centrală și segmentul de drum din proximitatea spitalului, care au fost deja asfaltate anul trecut.

„În programul de intervenții pentru anul în curs am avut inclus și acest drum. Astăzi începe frezarea, iar până pe 1 iunie pe tot drumul în Mioveni va fi asfalt nou. Apoi începe o altă investiție importantă pentru județul Argeș, și anume reabilitarea Transfăgărășanului”, a declarat Cătălin Șomode.

La rândul său, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a afirmat: „Mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă (n.r. – președintele Consiliului Județean Argeș) și doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu, care ne-au susținut. Iată că după 17 ani de așteptare intrăm în normalitate! Îi mulțumesc și domnului Șomode, care și-a respectat promisiunile! Acum fac un apel la participanții la trafic să fie atenți și să aleagă și rute ocolitoare, precum DN 73E. Sper ca în curând Mioveniul să aibă și o centură ocolitoare”.

Pe perioada lucrărilor, vor fi restricții de viteză și gabarit pe un singur sens. Pentru evitarea unor eventuale accidente, șoferii sunt rugați să evite zona sau să folosească rute alternative.

Bulevardul Dacia, parte a DN 73D, se află în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, din subordinea Ministerului Transporturilor, care, în urma numeroaselor insistențe ale administrației locale și județene, a decis continuarea lucrărilor de reabilitare și pe tronsonul de 5 km.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *