Căutări ample, cu efective mărite, au fost desfășurate, ieri, 9 noiembrie, pentru găsirea unei femei de 85 de ani din Lunca Corbului, care se rătăcise în pădurea Mârghișoara. Polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Ocolului Silvic, voluntari și specialiști off-road au „periat” zona, femeia fiind găsită, în viață, după cinci ore de căutări.

Ieri, în jurul orei 17:00, un bărbat din Lunca Corbului a sesizat Poliția cu privire la faptul că soția sa, în vârstă de 85 de ani, s-a rătăcit în pădurea Mârghișoara. În cel mai scurt timp, polițiștii din Lunca Corbului s-au organizat exemplar și au început căutările.

La acțiune au participat și jandarmi, pompieri cu cameră de termoviziune, pădurari, specialiști off-road și localnici. A fost mobilizată și echipa canină, cu câinele de urmă al Serviciului Criminalistic Argeș.

În total, au luat parte 50 de persoane, conștiente că fiecare secundă care trece este importantă și că pe timpul nopții pericolele ar fi devenit mai mari atât pentru femeie, cât și pentru echipele de căutare.

Din fericire, după cinci ore de căutări, femeia a fost găsită la marginea pădurii, teafără și nevătămată. Nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *