Update, ora 13:15

Autocisterna era condusă de un șofer în vârstă de 49 de ani din Vâlcea. Cauza accidentului: viteza.

IPJ Argeș informează: ”Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că un bărbat de 49 de ani din județul Vâlcea care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă de tip cisternă care transporta carburant, circulând din direcția Pitești spre Râmnicu Vâlcea, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Conductorul auto a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.

Știrea inițială, ora 11:55

O autocisternă încărcată cu circa 31 de tone de benzină s-a răsturnat pe lateral pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei argeșene Cotmeana. Este pericol de explozie.

Potrivit primelor date furnizate de ISU Argeș, există scurgeri de combustibil pe la capacele de umplere amplasate în partea superioară a cisternei. Scurgerile sunt vizibile, echipele de intervenție solicitând aducerea de urgență a două recipiente (de tip cub) pentru captarea acestora.

Șoferul autocisternei s-a autoevacuat înainte de sosirea pompierilor la locul evenimentului. Bărbatul este conștient și cooperant, dar a suferit multiple traumatisme. A fost preluat de paramedici și transportat la spital.

În apropierea locului accidentului nu ar fi locuințe.

Circulația rutieră în zonă a fost oprită pe ambele sensuri de mers.

Forțele de intervenție asigură măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor și pentru evacuarea șoferilor blocați în trafic din cauza evenimentului, realizând și un perimetru de siguranță.

La fața locului acționează 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN, o autospecială de hidroperforare, două ambulanțe SMURD, două autospeciale de primă intervenție și comandă și un autocamion de intervenție cu bazine pentru captarea scurgerilor de benzină.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *