Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș desfășoară cercetări pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul asigurărilor, săvârșite prin înscenarea unor evenimente rutiere cu scopul obținerii în mod fraudulos a unor despăgubiri de la firme de asigurări. În două astfel de cauze, polițiștii, sub supravegherea unității de Parchet competente, au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor implicați.
Prima situație care face obiectul cercetărilor se referă la un eveniment rutier înscenat pe raza comunei Miroși în decembrie 2022, în care au fost implicate un autoturism condus de o femeie de 36 de ani din Mozăceni și un al doilea autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din Bradu.
Cei doi au încheiat un formular de constatare amiabil, iar în urma solicitării către firma de asigurare aferentă autoturismului condus de bărbat, a fost încasată o despăgubire de peste 32.000 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
A doua situație anchetată este un eveniment rutier înscenat în parcarea unui supermarket în cursul lunii februarie a acestui an între un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din Bascov și o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani din comuna Șușani, județul Vâlcea.
Și în acest caz, cei doi șoferi au încheiat un formular de constatare amiabil, valoarea estimată a despăgubirilor care ar fi urmat să fie obținute de bărbatul de 29 de ani din Bascov ridicându-se la aproximativ 49.000 de lei. Suma nu a fost însă plătită de către firma de asigurare aferentă autovehiculului condus de al doilea șofer.
A fost deschis dosar penal cu aceleași fapte incriminate ca în primul caz. Totodată, a fost dispusă măsura indisponibilizării autovehiculului condus de bărbatul de 29 de ani din Bascov.
După administrarea probatoriului în ambele cauze, trei dintre cei implicați (femeia din Mozăceni, bărbatul din Bascov și cel din județul Vâlcea) au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 20 aprilie, față de aceștia să fie dispuse măsuri preventive.