Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, deschis pentru contrafacere și vânzare de produse de firmă contrafăcute.

În perioada 2019-2020, două persoane, de 33 și 26 de ani, ambele din Topoloveni, și o persoană de 50 de ani, din județul Ialomița, au pus în vânzare în mediul online peste 20.000 de articole vestimentare și peste 500 de parfumuri contrafăcute, purtând însemnele distinctive ale unor mărci de renume.

Produsele au fost achiziționate de la trei bărbați, de 42, 34 și, respectiv 28 de ani, toți din București, care au contrafăcut, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate.

Valoarea prejudiciului creat titularilor drepturilor de proprietate intelectuală se ridică la aproximativ 500.000 de lei.

Amintim că în acest dosar, în luna septembrie 2020, anchetatorii au făcut 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Ialomița și Dâmbovița și în municipiul București. În urma perchezițiilor a fost ridicată suma de 40.000 de lei, asupra căreia a fost instituită măsura sechestrului asigurător.

Ca urmare a probatoriului administrat, cinci persoane implicate au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior, puse sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *