Astăzi au început lucrările și pe Secțiunea 3 Cornetu (județul Vâlcea) – Tigveni (județul Argeș) a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.
Este cel mai dificil și mai important tronson de autostradă care va fi construit în România, care va include și cel mai lung tunel rutier de pe A1.
Potrivit lui Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în prezent situația pe șantier se prezintă astfel:
-au fost finalizate lucrările pregătitoare pentru construirea portalurilor celor două fire de tunel, unde va fi realizată și zona de acces a instalației TBM;
-au fost finalizate principalele organizări de șantier;
-se lucrează la realizarea drumurilor tehnologice;
-au fost finalizate accesele în șantier;
-au început lucrările la Tunelul Poiana (foto), care va avea o lungime de 1,78 de km şi care va fi format din două galerii, cu câte două benzi de circulație pe sens;
-se lucrează la realizarea platformelor de foraj pentru primele 3 viaducte.
Pe secțiunea Cornetu – Tigveni, în lungime de 37,4 km (km 44+500 – km 81+900, în județele Vâlcea și Argeș), ar urma să fie construite 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1,78 de km/galerie, un nod rutier la Cornetu și un altul la Văleni și un ecoduct în zona localității Călinești.
De proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu-Tigveni a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești se ocupă asocierea italiano-română Webuild SPA (fosta Astaldi) – Tancrad SRL. Perioada de execuție a lucrărilor care au început astăzi este de 45 de luni. Garanția lucrărilor: 120 de luni. Valoarea inițială a contractului, conform CNAIR: 5.323.767.251 de lei plus TVA.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.