
De marți, 17 iunie 2025, în cartierul piteștean Trivale vor intra în vigoare câteva măsuri temporare ca urmare a începerii lucrărilor de construire a primei parcări semiautomatizate moderne din oraș, pe strada Frasinului.
”Demararea lucrărilor impune închiderea parcării existente, ceea ce va duce la eliminarea a aproximativ 60 de locuri de parcare, fapt care va putea afecta siguranța și fluența traficului rutier.
Ca urmare a analizei efectuate de autoritățile abilitate, au fost stabilite următoarele măsuri temporare:
-instituirea unui sens unic de circulație pe strada Frasinului, din dreptul blocului 6, cu sens dinspre strada Smeurei către intersecția cu Pasajul Scărilor;
-amenajarea unui număr de aproximativ 30 de locuri de parcare pe partea carosabilă, pentru a compensa parțial pierderea locurilor existente și pentru a sprijini locatarii din zonă;
-anularea temporară a restricției indicatoarelor ”Oprirea interzisă” instalate pe segmentul de drum afectat.
Aceste măsuri sunt aplicabile din data de 17 iunie 2025 și vor fi instituite pe toată perioada derulării lucrărilor de construire a parcării supraterane”, anunță Primăria Pitești.
Amintim că, potrivit contractului, durata de construire a noii parcări este de 10 luni – aici amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.