Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi că o posibilă decizie de amânare a plății ratelor populației la bănci „este în analiză”. Premierul a precizat că a avut o discuție în acest sens cu guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„Am avut o astfel de discuţie şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, este în analiză. De altfel, a mai fost în analiză o astfel de decizie. Vom analiza şi vom comunica decizia, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Pentru prima dată guvernanții au adus în discuție posibilitatea amânării plății ratelor la bănci în luna februarie a acestui an, prin vocea ministrului Finanțelor Publice, Adrian Câciu. Atunci, motivul invocat a fost creșterea generalizată a prețurilor, care împovărează populația. Nu a fost luată, însă, o decizie.

De această dată, un argument suplimentar este chiar scumpirea ca atare a ratelor, românii care au credite cu dobândă variabilă ajungând să plătească acum rate și cu câteva sute de lei în plus.

Rămâne de văzut dacă Guvernul Ciucă va hotărî amânarea achitării ratelor la bănci de către populație și, dacă da, pentru ce perioadă.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *