Din magazinele Kaufland a fost retras de la vânzare produsul „K-Classic Fistic prăjit fără sare 100 g”.

„În cadrul controalelor de rutină s-a identificat un conținut ridicat de Ocratoxina A. Deoarece în cazul consumului pe termen lung al produsului nu poate fi exclus un risc asupra sănătății, clienții sunt rugați să acorde atenție acestei informări și să nu consume articolul.

Kaufland a reacționat imediat și a retras produsul de la vânzare.

Clienții se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a returna acest produs și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH își cere scuze pentru această situație”, se precizează într-o informare din partea retailerului Kaufland, comunicată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Produsul contaminat s-a aflat la comercializare și în magazinele Kaufland Găvana și Kaufland Războieni din Pitești, Kaufland Curtea de Argeș (strada Albești) și Kaufland Câmpulung (strada Frații Golești).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *