Cu puțin timp în urmă, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare care vizează și județul Argeș. Interval de valabilitate: 13 aprilie, ora 16:00 – 16 aprilie 2021, ora 10:00. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.
În intervalul menționat, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30…40 l/mp. Din după-amiaza zilei de marți (13 aprilie) și până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice.
În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri), pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.
La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, se vor semnala în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60…65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.
Valorile termice diurne care se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.