Este anchetă la Primăria comunei argeșene Corbeni. Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut percheziții într-un dosar penal aflat sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Faptele investigate datează din anul 2017, din perioada în care primar era Virgil-Remo Mateescu.

Poliția Argeș informează: În ziua de 21 martie anul curent, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au pus în aplicare două mandate de percheziție într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, conform articolelor 297, 322 și 323 din Codul Penal.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii iulie 2017 reprezentanții unei unități administrativ teritoriale (n.r. – ai Primăriei Corbeni) ar fi atribuit un contract de achiziție publică prin încălcarea principiilor prevăzute de articolul 2 din Legea 98/2016 R către o societate comercială din municipiul Curtea de Argeș. De asemenea, contractul, având ca obiect realizarea unui proiect tehnic (n.r. – pentru lucrări la o unitate de învățământ), a fost plătit integral de către beneficiar deși serviciile erau incomplete.

Totodată, reprezentanții societății în cauză ar fi indus în eroare beneficiarul cu privire la autenticitatea a două documente care atestau că au fost întocmite de către o persoană calificată în specialitatea rezistență în construcții, respectiv că ar fi fost întocmite, semnate și ștampilate de către un inginer specialist, care figura decedat la data întocmirii.

De asemenea, reprezentanții societății au emis, în vederea obținerii unui folos material injust, documentele de facturare prin care au atestat realitatea serviciilor prestate, iar ca urmare a acestor activități beneficiarul a efectuat plata.

Valoarea estimată a prejudiciului, în această fază a cercetărilor, este de aproximativ 400.000 de lei.

Opt persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru cercetări.

Tot pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de 21 martie polițiștii au ridicat înscrisuri de interes în cauză de la alte 3 societăți comerciale, în baza ordonanțelor emise în cadrul aceluiași dosar penal.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, administrarea probatoriului și luarea măsurilor legale care se impun”.

Amintim că, la începutul acestui an, fostul primar al comunei argeșene Corbeni, Virgil-Remo Mateescu, a fost trimis în judecată de DNA Pitești pentru fraudarea de fonduri europene (aici subiectul pe larg).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *