USR a terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode, actualul ministru de Interne, și a verificat lucrarea. Concluzia USR: Lucian Bode a comis o formă de plagiat de care și elevilor de gimnaziu le este rușine, și anume traducere cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia.

„USR publică astăzi teza de doctorat a lui Lucian Bode. Ministrul de Interne a susținut public că teza este disponibilă și oricine o poate citi. Aceasta era o minciună, așa cum am demonstrat – statul român a forțat interpretarea regulilor astfel încât teza să nu poată fi verificată. Însă acest „deziderat” al ministrului Bode este astăzi îndeplinit de USR: oricine îi poate citi teza de doctorat”, spune Cristian Ghinea, inițiatorul demersului de transcriere a tezei, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.

Concluziile trase de USR

„O primă analiză a tezei arată următoarele lucruri:

-am găsit exemple de plagiat de pe Wikipedia, cu nicio sursă indicată, nici cu citat, nici cu trimitere spre bibliografie;

-în tot cuprinsul tezei, notele de subsol nu corespund unor texte citate cu ghilimele. Pur și simplu, Lucian Bode pare că nu știe lucrul elementar că orice text preluat de la altcineva trebuie marcat cu ghilimele;

-multe dintre aceste preluări se regăsesc în introducerile de pe Google ale unor articole academice. Cel mai probabil, Bode sau cea/cel care i-a scris teza nici nu a citit articolele citate pe de-a întregul, ci doar frazele de prezentare aflate gratuit la dispoziția publicului, pe care le-a tradus apoi”.

Cristian Ghinea: „Ar fi mai ușor ca Lucian Bode sau coordonatorul său de doctorat să indice ce anume e scris de autorul tezei, pentru că exercițiul invers, cel normal potrivit oricăror norme academice de citare – anume a indica ce e preluat – e cu totul eșuat în acest caz. Practic, teza este o compilație de traduceri din surse deschise, cele mai multe introduceri ale unor articole academice unde s-a lungit evident fraza prin schimbări de topică – foarte probabil și pentru a scădea gradul de similitudine din softurile antiplagiat”.

Pentru o analiză mai detaliată, cu toate textele din exemple puse unul lângă altul, cele găsite de USR ca fiind plagiate, cu cele originale, VEDEȚI AICI.

Pentru a putea consulta teza de doctorat a lui Lucian Bode, VEDEȚI AICI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *