Cea mai mare parte a județului Argeș, cu excepția zonei de nord, va fi duminică, 11 august, și luni, 12 august 2024, sub avertizare-cod galben de caniculă și disconfort termic.

Avertizarea, care vizează și alte județe, a fost emisă cu puțin timp în urmă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit avertizării, duminică și luni, în sudul Crișanei, Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu valori termice în jurul a 20 de grade.

Notă: valul de căldură va persista în sud-vestul și sudul țării și în zilele următoare.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *