Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș este în alertă după depistarea unui focar activ de scrapie la caprine într-o exploatație nonprofesională din satul Șendrulești al comunei Cepari.

În acest context, conducerea DSVSA le precizează crescătorilor de capre sau oi că scrapia este o boală care trebuie obligatoriu declarată. „Dacă nu cunoașteți cauza modificării stării de sănătate a animalului și aveți îndoieli, trebuie anunțat imediat medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

Odată apărută la un animal într-o turmă, boala impune aplicarea unor măsuri de control și eradicare care vor afecta toate ovinele și caprinele din exploatație.

Scrapia este o boală care se declară obligatoriu! Este obligatorie testarea prin examene de laborator a unui anumit număr de ovine și caprine sacrificate pentru consum uman, a ovinelor și caprinelor moarte, pe probe de creier recoltate de la acestea”, atenționează directorul executiv al DSVSA Argeș, Sorin Sorescu.

Scrapia (popular cunoscută ca Boala Oii Nebune) este o boală degenerativă și fatală care afectează sistemul nervos central al oilor și al caprelor. (Sursă foto: Adevărul)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *