Update, ora 20:30

După ore de căutare, înainte de lăsarea întunericului, femeia a fost găsită. Este în afara oricărui pericol. La căutări au participat polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști câmpulungeni și echipa canină a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

„Înainte de lăsarea întunericului, femeia, care suferă de afecțiuni medicale specifice vârstei și care plecase fără încălțăminte, a fost găsită de o echipă de polițiști pe raza localității sale de domiciliu, într-o zonă cu vegetație forestieră. Din fericire, aceasta este în afara oricărui pericol și nu a fost victima vreunei infracțiuni. A fost preluată și transportată la spital de către un echipaj medical, pentru efectuarea de investigații”, ne precizează Poliția Argeș.

Recomandări ale polițiștilor:

-când aveți o rudă sau cunoștință vârstnică, rudă care locuiește singură sau în zone izolate, asigurați-vă că este vizitată periodic de o persoană de încredere;

-încercați să cunoașteți cât mai multe dintre obiceiurile și locurile frecventate de persoanele vârstnice, în special dacă acestea au mai plecat în trecut, lipsind în mod nejustificat de la domiciliu;

-în situația în care asemenea persoane lipsesc nejustificat, sesizați din timp plecarea lor, pentru a crește șansele de găsire înainte de a suferi leziuni.

Știrea inițială, ora 09:30

O femeie în vârstă de 74 de ani din comuna argeșeană Godeni, Cornelia Eftene, este dată dispărută. Poliția a primit azi noapte sesizarea cu privire la dispariție și a început căutările. Femeia încă nu a fost găsită.

Semnalmente: înălţime 1,53 m, circa 60 de kg, constituție astenică, faţă rotundă, ochi căprui, păr scurt și grizonat.

Vestimentație la momentul plecării de acasă: pantaloni sport negri, bluză alb cu negru, purta pe cap o basma de culoare gri cu imprimeu floral și era desculță.

„Polițiștii din Schitu Golești desfășoară activități specifice pentru identificarea acesteia, însă până în prezent persoana nu a fost găsită.

Toți cei care pot da relaţii despre femeie sunt rugați să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la numărul de telefon 0248.512.100”, anunță IPJ Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *