Cu puțin timp în urmă, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de furtună. În ceea ce privește județul Argeș, avertizarea este cod galben.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 10:00-10 iunie, ora 23:00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala spre seară și în prima parte a nopții, local, și în sudul Olteniei, în sudul și estul Munteniei, precum și în sudul Moldovei.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 15:00-10 iunie, ora 23:00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu vijelii (cu viteze la rafală de 70…90 km/h), grindină de medii și posibil mari dimensiuni și averse.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

Vor rămâne în continuare valabile și avertizările de caniculă și disconfort termic – aici amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *