Lidl România retrage de la vânzare produsul Belbake Semințe de susan 200 g, cu termenul de valabilitate 18.03.2023, lotul 304-2216111. În urma unei analize efectuate, în acest produs a fost detectată Salmonella. Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale.

„Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenul de valabilitate menționat, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume. Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare.

Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se arată într-o informare de la Lidl și dată publicității de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Produsul s-a aflat la comercializare și în magazine Lidl din județul Argeș, după cum urmează:

-în Pitești, în magazinele Lidl de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, bulevardul Petrochimiștilor, strada Războieni și strada Calea Drăgășani;

-în Mioveni, în magazinul Lidl de pe bulevardul Dacia;

-în Ștefănești, în magazinul Lidl de pe strada Fitotron;

-în Câmpulung, în magazinul Lidl de pe strada Traian;

-în Curtea de Argeș, în magazinul Lidl de pe strada Barajului;

-în Topoloveni, în magazinul Lidl de pe Calea București.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *