Adenomul de prostată este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul bărbaților și reprezintă o inflamație a prostatei. Această inflamație poate duce la blocarea fluxului urinar, deoarece vezica urinară pierde capacitatea de a se goli complet. În acest caz, uroflowmetria este investigația care ajută medicul de specialitate să stabilească un diagnostic clar și să elaboreze un plan de tratament corespunzător.

Adenomul de prostată, cunoscut și sub denumirea de hiperplazie benignă de prostată, este o boală frecvent întâlnită la bărbați, iar riscul de apariție a acesteia crește odată cu înaintarea în vârstă.

Prostata este o glandă de mărimea unei nuci situată sub vezica urinară, care înconjoară porțiunea superioară a uretrei.

Hiperplazia benignă de prostată implică creșterea în dimensiune a prostatei ca urmare a unei proliferări a celulelor glandulare și a țesutului conjunctiv în zona respectivă. Această creștere poate exercita presiune asupra uretrei și poate determina simptome urinare neplăcute.

Cauzele apariției adenomului de prostată nu sunt pe deplin cunoscute, însă specialiștii spun că una dintre acestea poate fi creșterea nivelului unui hormon cu rol esențial în dezvoltarea prostatei.

Care sunt simptomele adenomului de prostată

Retenția de urină și golirea incompletă a vezicii urinare sunt două dintre simptomele adenomului de prostată. Unele dintre simptomele comune ale adenomului de prostată includ:

-dificultăți în începerea urinării, slăbirea fluxului urinar, picături involuntare după terminarea urinării și senzația de golire incompletă a vezicii urinare;

-nevoia frecventă de a urina, mai ales noaptea;

-senzația bruscă și puternică de a urina, uneori greu de controlat;

-senzații de arsură sau disconfort în timpul urinării.

Netratat, adenomul de prostată poate să ducă la complicații, precum calculii renali, deteriorarea vezicii urinare și infecții la nivelul rinichilor.

Uroflowmetria ajută la diagnosticarea și tratarea adenomului de prostată

Uroflowmetria reprezintă măsurarea presiunii jetului urinar, precum și a cantității de urină. Este o procedură neinvazivă și nedureroasă, care ajută medicul de specialitate să diagnosticheze exact această afecțiune.

De altfel, uroflowmetria este și o metodă de screening pentru pacienții diagnosticați recent cu adenom de prostată și pentru cei care se află sub tratament, fiind utilă în evaluarea rezultatelor tratamentului medicamentos.

În ce constă uroflowmetria

În timpul acestei investigații, pacientul urinează într-un recipient sub formă de pâlnie, conectat la un dispozitiv care analizează presiunea jetului urinar, cantitatea de urină și durata urinării.

Testul va fi efectuat prin respectarea intimității pacientului.

Uroflometria poate fi recomandată tuturor pacienților diagnosticați cu adenom de prostată, precum și celor care prezintă alterări ale urinării și infecții urinare frecvente.

Afecțiunile medicale care necesită această investigație pentru diagnosticare sunt următoarele:

-hiperplazia benignă de prostată (adenomul de prostată);

-cancerul de prostată;

-tumorile vezicale;

-litiaza vezicală;

-incontinența urinară;

-infecțiile urinare frecvente.

Această investigație nu necesită o pregătire specială a pacientului, însă va fi necesar ca acesta să bea cel puțin 1 litru de lichide înainte de efectuarea uroflowmetriei.

Tratamentul adenomului de prostată depinde de gravitatea simptomelor și de impactul lor asupra calității vieții pacientului. Opțiunile de tratament pot include:

-monitorizare activă (pentru simptome ușoare, medicul poate decide să monitorizeze evoluția afecțiunii, fără a interveni imediat);

-medicație (se pot prescrie medicamente care ajută la ameliorarea simptomelor);

-proceduri minim invazive (acestea pot include terapia cu laser, embolizarea arterei prostatice și alte proceduri care încurajează micșorarea prostatei și ameliorarea simptomelor);

-chirurgie (în cazurile severe sau în cazurile în care celelalte opțiuni de tratament nu dau rezultate, se poate efectua o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta o parte din țesutul prostatei).

Dacă aveți simptome specifice adenomului de prostată, vă puteți programa acum pentru o consultație de specialitate la Centrul Medical Doctor Luca. Pentru detalii, puteți suna la numărul de telefon 0248.222.282.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *